TRAGEDIE. 18 români au murit și alți 27 au fost răniți în accidentul de autocar din Muntenegru. Guvernul a decretat pentru miercuri zi de doliu național. VIDEO

Publicat: 25/06/2013, 00:13
Actualizat: 03/07/2013, 16:23

18 români au murit și alți 27 au fost răniți în Muntenegru după ce autocarul care îi transporta s-a răsturnat într-o prăpastie, în Canionul Moraca, relatează site-ul postului B92. Alți 27 de pasageri au suferit răni moderate. Un copil muntenegrean care a fost martor la accident a fost rănit ușor. Premierul Victor Ponta va conduce, în lipsa ministrului Titus Corlățean, celula de criză creată în Ministerul Afacerilor Externe după accidentul rutier din Muntenegru. După reunirea celulei de criză, la ora 18.00, Ponta va anunța oficial și primele concluzii ale autorităților române.

UPDATE 22:10 Ministrul de Externe, Titus Corlățean, aflat la Podgorița, a declarat, luni seară, că autoritățile române „s-au mișcat foarte repede” în cazul accidentului din Muntenegru și au comunicat „atunci când au avut informația certificată de autoritățile din Muntenegru”.

Corlățean a fost întrebat, într-o intervenție la Digi Tv, ce răspunde acuzațiilor la adresa vitezei de reacție a autorităților române în cazul accidentului din Muntenegru.

„În România întotdeauna vor exista voci care vor spune și așa ceva”, a răspuns Titus Corlățean.

Ministrul a menționat că au trecut doar 24 de ore de la accident, iar Celula de criză convocată la MAE a lucrat tot timpul, el a ținut legătura cu aceasta, au fost luate decizii, s-au deplasat echipe și oficiali la Podgorița.

„Autoritățile române s-au mișcat foarte repede și au comunicat atunci când au avut informația certificată de autoritățile din Muntenegru”, a mai spus Titus Corlățean.

UPDATE 21: 40 Premierul Ponta afirmă că a aflat despre accidentul din Muntenegru la ora 22.55, când a fost sunat de către subsecretarul de stat în Ministerul Sănătății, Raed Arafat, moment din care a luat legătura cu miniștrii cu atribuții, și regretă că personaje politice ca Ungureanu se comportă ca „hiene”.

UPDATE 19: 50 Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Raed Arafat a declarat că persoanele rănite în accidentul din Muntenegru care vor fi aduse în țară, marți, cu două avioane militare. Secretarul de stat din cadrul ministerului Sănătății a mai precizat că persoanele rănite vor fi supravegheate de peste 25 de medici și asistente, aeronavele fiind așteptate la Podgorica în jurul orei 9.00. Spitalele de urgență din Capitală – Floreasca, Elias, Bagdasar-Arseni și Universitar – sunt pregătite pentru preluarea răniților, a punctat dr. Arafat. „Mâine este de văzut dacă mai trebuie să rămână cineva aici. Analizăm fiecare caz în parte. (…) Vom continua evaluările și, mâine dimineață, vom lua deciziile finale pentru transportul către București”, a declarat Raed Arafat.

FOTO: AFP // Mediafax // SAVO PRELEVIC

UPDATE 19:15 Mareea: Am fost informați de accident duminică la ora 19.00, am comunicat MAE datele turiștilor

Agenția de turism Mareea Travel, care a organizat circuitul în care a avut loc accidentul din Muntenegru, transmite într-un comunicat remis MEDIAFAX că a fost informată despre incident duminică la ora 19.00 și că a comunicat MAE datele turiștilor pentru identificarea lor de urgență.

Reprezentanții agenției spun că fac aceste precizări „în spiritul unei informări corecte și transparente a opiniei publice precum și a rudelor celor care sunt implicați în acest eveniment nefericit”.

„Informația despre acest eveniment, a fost primită în data de 23.06.2013, la ora 19.00, prin coordonatorul circuitelor culturale, care are obligația de a monitoriza traseele și comunicarea cu grupurile aflate în derulare. Astfel, am fost anunțați, de către unul din pasagerii autocarului care asigură transportul că a avut loc un accident deosebit de grav soldat cu victime. În această situație s-a încercat, fără rezultat, contactarea ghidului turistic Mareea, prezent în autocar, care coordona acțiunea turistică”, se arată în comunicatul agenției.

Aceasta a constituit imediat o celulă de criză pentru a intră în contact cu toate autoritățile locale și naționale care au gestionat situația creată. „În acest sens, remarcăm viteză de reacție a Consulatului românesc în Muntenegru, care a răspuns cu promptitudine apelurilor noastre. Mareea a fost în legătură directă și cu Ministerul Afacerilor Externe și a pus la dispoziție datele personale ale turiștilor pentru identificarea lor urgență”, mai arată reprezentanții agenției.

UPDATE 19: 07 Premierul Victor Ponta a anunțat, la finalul ședinței celulei de criză, că până la acest moment familiile victimelor nu au fost anunțate. „Nu ar fi scuzabil să anunțăm familiile înainte de a avea confirmarea foarte clară referitoare la identitatea acestora. Problema principală care întârzie identificarea este faptul că documentele se află în epava autobuzului. Acum se fac eforturi pentru a fi recuperate. Se fac toate eforturile pentru a identifica 100%. 18 persoane sunt decedate, 22 sunt rănite și 7 se află la Terapie Intensivă”, a anunțat el la finalul ședinței care a durat un sfert de oră.

„În cursul zilei de mâine, imediat ce se încheie toate procedurile legale, un avion va transporta la București cele 18 persoane decedate. Ministerul Apărării a luat toate măsurile ca mâine dimineață la prima oră să plece încă 2 avioane ca să transportăm atât cele 22 de persoane aflate în stadii mai puțin grade, cât și pe cei 7 aflați la Terapie Intensivă numai dacă acaestă decizie este luată de medici. Mâine vom anunța familiile și vom încerca să organizăm toate procedurile de transport către locuințele familiilor. Dacă nu se vor putea face toate identificările la podgorica s-ar putea să continuăm la Bucureștio să avem certitudinea 100% asupra indentității. Vreau să fim siguri că nu greșim”, a mai spus premierul.

UPDATE 17: 00 Ministrul de Externe, Titus Corlățean, a ajuns la Podgorica, unde s-a întâlnit cu președintele Muntenegrului, Fulip Vujanovic, urmând să meargă la spital, unde sunt internați românii răniți în accident. Primii răniți ar urma să ajungă în țară mâine, în funcție de starea lor medicală, a anunțat ministrul de Externe, Titus Corlățean, aflat la Podgorica. Încă una sau două aeronave vor pleca din România spre Muntenegru în acest scop.

UPDATE 16: 55 Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a dispus măsurile necesare pentru preluarea răniților în accidentul din Muntenegru de la Baza 90 din Otopeni și transportarea lor la spital, precum și pentru transportul persoanelor decedate în localitățile de reședință, după sosirea în țară. Pentru persoanele rănite care vor fi aduse în țaă, prin structurile pentru situații de urgență – echipajele SMURD – se va asigura transportul acestora la unitățile medicale indicate de către reprezentanții Ministerului Sănătății, se arată într-un comunicat al MAI.

UPDATE 16: 45 Premierul Vitor Ponta a convocat miniștrii la Palatul Victoria, la o reuniune de urgență, în discuție fiind posibilitatea declarării unei zile de doliu național.

UPDATE 16: 32 Doi dintre răniții din accidentul din Muntenegru nu au fost identificați, deoarece starea lor este foarte gravă. Informația a fost transmisă de Ministerul Afacerilor externe, care a precizat că echipa medicală condusă de secretarul de stat din Ministerul Sănătății Raed Arafat, împreună cu echipa consulară a MAE, au încheiat vizitarea pacienților „pentru o evaluarea amănunțită a stării de sănătate a acestora”. „De asemenea, s-a procedat la identificarea cetățenilor români internați în spitalul din Podgorița. În două cazuri grave nu a fost posibilă încă identificarea cetățenilor români„, se precizează în comunicatul citat.

Conform sursei citate, reprezentanții MAE, împreună cu Ambasada României, întreprind demersuri pe lângă autoritățile din Muntenegru pentru ca acestea să finalizeze procedurile de identificare, iar ulterior să fie încheiate formalitățile pentru transportul răniților și repatrierea trupurilor neînsuflețite.

FOTO: AFP // Mediafax // SAVO PRELEVIC

UPDATE 16: 21 Președintele Traian Băsescu a transmis condoleanțe familiilor acestora, mulțumindu-le în același timp autorităților din Podgorica,dar și celor române. „Cu mare durere am aflat despre stingerea din viață a cetățenilor români în cumplitul accident rutier petrecut duminică în Muntenegru. Sunt alături de cei care au suferit această dureroasă pierdere și îmi exprim profunda compasiune pentru familiile victimelor tragicului accident Sincere condoleanțe famililor celor decedați! Dumnezeu să-i odihnească în pace!”, se arată în mesajul transmis de Administrația Prezidențială.

UPDATE 16: 00 Președintele Autorității Naționale pentru Turism (ANT), Răzvan Filipescu, a dispus un control la agenția de turism Mareea Travel, care a organizat circuitul înMuntenegruși Croația, în cadrul căruia autocarul care transporta turiștii români s-a răsturnat într-o prăpastie. „Ca urmare a incidentului petrecut înMuntenegru, Autoritatea Națională pentru Turism își exprimă condoleanțele și întreaga compasiune pentru familiile victimelor care și-au pierdut viața în tragicul accident”, se mai spune în comunicat.

UPDATE 15: 54 Primarul din Pitești, Tudor Pendiuc, a declarat, luni, că 17 dintre victimele accidentului de autocar dinMuntenegrusunt din județul Argeș, fiind vorba despre 11 din Curtea de Argeș și șase din Pitești, iar dintre acestea șase au decedat. Pendiuc a mai spus că o parte dintre rudele victimelor din Curtea de Argeș au plecat deja înMuntenegru, precizând că nu are detalii în acest sens despre familiile victimelor din Pitești.

UPDATE 14: 06: Ministrul Titus Corlățean, aflat în drum spre Podgorița, transmite condoleanțe familiilor victimelor accidentului din Muntenegru.

UPDATE 14: 00 Parchetul General deschide o anchetă privind accidentul din Muntenegru

FOTO: AFP // Mediafax // SAVO PRELEVIC

UPDATE 13: 30 Patru dintre pasagerii răniți în accidentul de autocar dinMuntenegruprezintă risc vital și sunt conectați la aparate, anunță reprezentantul clinicii KCCG din Podgorița. „Patru dintre pasageri prezintă risc vital și sunt conectați la aparate respiratorii”, a declarat medicul Rank Lazovici într-o conferință de presă. „O echipă din România va stabili care pacienți pot fi repatriați cu avionul”, a adăugat oficialul muntenegrean.

UPDATE 13: 06 Marius Usturoiu, directorul Mareea Travel, a precizat, pentru Mediafax, că responsabilitatea pentru pagubele produse în urma accidentului dinMuntenegruaparține transportatorului, Gregory Tour, conform contractului încheiat de acesta cu agenția de turism.

Una dintre prevederile contractului încheiat de Gregoy Tour, operatorul autocarului implicat în accidentul dinMuntenegru, și Mareea Travel, agenția care a organizat circuitul turistic, este că transportatorul este responsabil, în condițiile legii, de toate pagubele produse beneficiarului (Marrea, n.r.) incluzând vătămarea corporală sau decesul pasagerilor, precum și pagube produse bunurilor acestora, din vina transportatorului sau a persoanelor pentru care e ținut responsabil, inclusiv conducătorii auto, a declarat pentru Mediafax Marius Usturoiu.

FOTO: AFP // Mediafax // SAVO PRELEVIC

UPDATE 12: 50 Unul dintre pasagerii accidentați înMuntenegrua declarat, pentru Știrile Pro TV, că în momentul producerii accidentului șoferul era într-o depășire la intrarea într-un viaduct și deși limita de viteză era de 50 km/oră, el avea în jur de 90 km/oră.

„Eu mă simt relativ bine, ceilalți sunt mult mai rău. Am lovituri destul de puternice pe corp, dar nu cu efecte majore. Am doar câteva zgârieturi, eu am căzut din autocar în timp ce se rostogolea. Șoferul a încercat să depășească la intrarea într-un viaduct, accelerând. Am început să strigăm la el să încetinească. A accelarat, a încercat să evite mașina din față și a sărit peste parapet. Limita de viteză a fost de 50 km/h, iar el avea undeva pe la 90 km/h. Nu ne grăbeam, aveam timp să ajungem„, a declarat pasagerul.

UPDATE 12: 39 Opt dintre victimele accidentului dinMuntenegrusunt din Curtea de Argeș, doar despre două știindu-se că sunt în viață, internate în spitalul din Podgorița, celelalte șase fiind fie la Terapie Intensivă, fie decedate.

UPDATE 12: 30 Dr. Raed Arafat, secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătății, prezent la Muntenegru, a declarat că deocamdată nu au fost identificate toate victimele.

UPDATE 11: 30 Guvernul verifică firma al cărei autocar s-a răsturnat . Ponta le transmite condoleanțe familiilor victimelor

UPDATE 10: 44 Firma de transport implicată în accidentul din Muntenegru: Șoferii aveau experiență de cel puțin 10 ani, fără niciun incident

UPDATE 08: 58 O echipă medicală și una consulară din România au ajuns la Podgorița, cu o aeronavă MApN

MAE a informat luni dimineață că celula de criză a pus la dispoziție două linii telefonice, în regim de permanență: un tel-verde gratuit 0800800407 (apelabil doar din România) și un număr apelabil și din străinătate – 0214311259.

Totodată, personalul MAE aflat la fața locului acordă asistență consulară victimelor accidentului și pentru repatrierea corpurilor neînsuflețite.

Și Consulul României la Tirana a plecat în Muntenegru, pentru a sprijini membrii misiunii diplomatice, în acest caz.

Un bilanț precedent, furnizat de ministrul muntenegrean de Interne, Rasko Konjevici, aflat la locul accidentului anunța moartea a 13 persoane și rănirea altor aproximativ 30.

Ministrul precizase atunci că autocarul are numere de înmatriculare în România și nu în Ucraina, cum anunțase inițial poliția, din greșeală.

„Viața a șapte persoane este amenințată”, a declarat ministrul presei.

Identitatea victimelor nu a fost dezvăluită.

Zeci de membri ai echipelor de salvare continuau să scoată alți pasageri din autocar, unde accesul era foarte dificil, potrivit unui fotoreporter al AFP, aflat la fața locului.

Accidentul s-a produs în Grlo, pe un drum muntos la circa 30 de kilometri nord de Podgorița.

Răniții au fost spitalizați la Podgorița. Zeci de cetățeni din capitala muntenegreană stăteau la coadă pentru a dona sânge.

„Majoritatea răniților au suferit răni foarte grave”, a declarat un medic de la spitalul din Podgorița, Vladimir Dobricanin.

Premierul muntenegrean Milo Djukanovici a mers la spital pentru a vizita răniții.

Un băiat muntenegrean în vârstă de 12 ani, care mergea în apropiere de drum, a fost acroșat de vehicul înainte ca acesta să cadă în prăpastie și a fost spitalizat, dar viața lui nu este pusă în pericol, potrivit RTCG.

Autocarul care, potrivit mărturiei unui supraviețuitor pentru RTCG, mergea la Tivat, pe coasta muntenegreană, a derapat pe un pod la Zdijelo, în apropiere de mănăstirea Moraca și a căzut de la aproximativ 40 de metri.

Potrivit martorilor oculari, autocarul s-a lovit de parapetul de securitate al podului la ieșirea dintr-un tunel și a căzut în prăpastie la ora 15.00 GMT (18.00 ora Românie).

Panta în această zonă este foarte abruptă și acoperită de pădure, iar carcasa autocarului era aproape invizibilă de pe pod.

Polițiștii și echipele de salvare, precum și militarii și pompierii, dar și sătenii din regiune care se aflau în vizită la mănăstirea Moraca luptau încă duminică seara pentru a evacua răniții.

Salvatorii au coborât cu ajutorul unei corzi până la carcasa autocarului și tărgile cu răniți au fost ridicate cu dificultate una după alta.

Un elicopter al poliției muntenegrene este implicat în operațiunile de salvare care sunt extrem de complicate, a declarat Zeljko Darmanovici, responsabil din cadrul serviciilor de salvare, explicând că un număr foarte mare de stânci s-au desprins și au căzut peste autocar.

Cadavrele câtorva victime zăceau peste stânci, potrivit martorilor oculari. Cadavrele mai multor pasageri erau practic tăiate în două de stânci.

„Mulțumim lui Dumnezeu că autocarul nu a căzut în râu, pentru că dacă ar fi fost așa nimeni nu ar mai fi supraviețuit”, a declarat Vaso, un tânăr din satul Grlo.

Drumul care duce de la frontiera dintre Muntenegru și Serbia către Podgorița și coasta adriatică muntenegreană este îngust și deosebit de periculos. Acesta este la originea unor accidente rutiere frecvente. Traficul este deosebit de aglomerat în timpul sezonului turistic pe acest drum care traversează canionul râului Moraca în zona unde s-a produs accidentul.

În 2006, un tren care circula pe calea ferată paralelă cu acest drum a deraiat în localitatea Bioca, situată în apropiere de Grlo, provocând moartea a 47 de persoane.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal